Oscilez intre Chisinau si Bucuresti…Citesc,dorm, ascult muzica pe avioane…Sunt placut surprins de Moldova. Vineri, in timpul showului,l-am pomenit pe Vieru,am amintit vorbele lui…”Unii viseaza sa ajunga in cosmos,eu am visat sa trec Prutul”. In sala erau peste 200 de pusti care au aplaudat la scena deschisa. M-a impresionat. Ma bucura si cifrele uluitoare de audienta pe care le face emisia acolo. Oamenii vor sa auda vorbindu-se romaneste, vor sa auda muzica romaneasca…Audientele uriase ale showului de pe PrimeTV se datoreaza ,sunt sigur, si faptului ca Romania devine,incet incet, o aspiratie pentru moldoveni si asta singurul lor spectacol tv de mare amploare difuzat in limba romana.
Inca sunt fascinat de fotografii celebre,asa ca amm deschis subiectul la un moment dat . Un amic rus care vorbeste stilcit romaneste,e nascut la Kiev din parinti lituanieni mi-a spus o poveste fascinanta petrecuta in apropierea lacului Kurliskoia din Rusia. Un japonez fotograf, celebru in lumea fotografilor, a facut o expeditie prin care si-a propus sa surprinda instantanee foto din padurile Rusiei…Michio Hoshino e numele lui. Pe 6 august 1996 a fost atacat de un urs si ucis.Avea 44 de ani…Au ramas o multime de fotografii care inca fac inconjurul lumii. Una insa ramine supusa unei semi-cenzuri, e rar difuzata si adeseori cei care o publica ii pun autenticitatea sub semnul intrebarii…Ultima fotografie gasita in aparatul foto a lui Michio Hoshino…In ultima clipa, ultimul lui gest a fost sa apese butonul aparatului de fotografiat….La 8 august 2008, autoritatile locale din Alaska au dezvelit un monument in memoria celui care a fost Michio Hoshino. Momentul ales nu a fost intamplator, comemorarea avand loc in aceeasi zi si aceeasi luna in care artistul si-a pierdut viata. De asemenea, Muzeul Nordului din cadrul Universitatii din Alaska gazduieste o expozitie permanenta de fotografie a japonezului.
Priviti ultima fotografie, facuta cu citeva secunde inaintea mortii….Michio a fost ucis de un urs dupa ce s-a dedicat ani de zile studiului ursilor grizzly…
Nu am o mare aplecare spre ziua internationala a femeii…Dupa cum cred ca Pastele nu inseamna iepurasul, Pastele inseamna Invierea lui Isus sau Craciunul n-are legatura cu mos Craciun imbracat in costum rosu.Spiritul Craciunul e Nasterea lui Isus!
Poate nu stiati dar ziua de 8 martie a fost nascocita de Clara Zetkin, membra fondatoare a Partidului Comunist German.Ziua a fost proclamata cu ocazia celei de a doua Conferinte internationale a femeilor socialiste, când pentru prima data s-a avut în vedere propaganda pentru votul femeilor.
Tovarasa Clara Zetkin a inventat ziua, noi azi ne inghesuim la flori si spagute feminine pentru doamnele din primarii,scoli,spitale…Acusi vine si iepurasul…
Sunt pe zi ce trece mai impresionat de normalitatea moldovenilor…Am revenit mai repede acasa, am citeva filmari grele saptamina viitoare in Bucuresti, Blondele dar si noul show, Plasa de stele… Data viitoare insa mi-am propus sa intirzii o zi – doua pe acolo. Data viitoare sper sa-l intilnesc si pe Gabi Balint, e deja un erou la Chisinau, a batut Kazastahnul cu 1-0. Am aflat ca orgoliul fostelor state CSI , fosta URSS e mare…El a mingiiat orgoliul moldovenilor. Am vorbit cu el doar pe Facebook, asa cum am facut-o si cu Dan Balan. In showul de la Chisnau , la un moment dat am pomenit de adresa mea de pe Facebook. O mare greseala, am vreo 600 de cereri de prietenie si nu stiu cind o sa ajung sa le dau acceptul…Dar vreau s-o fac…!
In drum spre aeroport am oprit la o librarie. Carti amestecate, in rusa , in romana, Sadoveanu si Puskin, abecedare in litere chirilice amestecate cu celelalte.
Am luat un Esenin…Imi place mult si era o colectie pe care n-o am acasa…
M-a fascinat mereu viata lui…E unul din marii poeti ai lumii…A fost un vagabond care a avut o putere de seductie uluitoare…Era dependent de alcool si de droguri, a fost casatorit de 5 ori. Cea de-a cincea sotie a fost nepoata lui Tolstoi. Scria pe unde apuca, pe bucati de hirtie pe care doar prietenii apropiati aveau grija sa le pastreze. Pe astfel de bucati s-au pastrat versuri care astazi sunt cunoscute oriunde in lume. Scria si arunca, motolea hirtia si o arunca. Apropiatii luau hirtiile din cosul de gunoi…
De un Craciun si-a taiat venele de la mina. Cu propriul singe a scris un poem de adio apoi s-a spinzurat de teviile de incalzire din tavanul camerei…Toate le-a facut pina la 30 de ani. Serghei Esenin a murit la 30 de ani…
Serghei Esenin – Ne ducem toti
Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.
O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In [Cuvînt scris incorect.] preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.
Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.
Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.
Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara…
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.
Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume
Am revenit in Chisinau…O sa fac naveta asta saptaminal . Mi-am facut prieteni aici. Imi plac orasele, sunt un turist urban…Imi amintesc ca prima data cind am ajuns la New-York, dupa o cursa peste ocean, in loc sa ma duc sa ma culc am luat-o la pas prin oras. Am lesinat la propriu. Nu mai puteam si intr-o statie de metrou am cazut lat pe banca. Mi-am revenit in citeva secunde dar ma gindeam ca nu ma pot culca pina nu vad macar un zgirie-nor. Imi plac orasele. Nu pot face turism de resort, sa stau inchis intr-un tarc si sa admir piscina si restaurantul…
Am vazut un lucru senzational la Chisinau. SENZATIONAL. Faimoasele crame de la Cricova. Am vazut reportaje despre ele, am citit, am auzit dar acum le-am vazut. Kilometrii intregi de galerii subterane…E mult de povestit.Trebuie sa le vedeti. M-a impresionat insa altceva…
Undeva , pe un perete la intrare , era o hirtie pe care erau scrise cuvintele scrise de Iuri Gagarin cind a vizitat cramele…Gagarin a fost primul om care a iesit in spatiu. A ramas un erou pina in ziua de azi…Umanitatea ii va tine minte numele mereu…Am citit vreo doua carti despre viata lui…Impresionanta. Se spune ca in finala alegerii cosmonautului au ramas doi rusi, dar la Yuri Gagarin a contat si numele, Gagarin aduce aminte de aristrocratia rusa…
Pe hirtie scria…” Le doresc cramelor Cricova sa obtina cit mai multe medalii de aur cu vinurile lor, si daca vreodata n-o sa mai fie destul aur pe Pamint , eu promit ca ma voi reintoarce in spatiu sa caut aur pentru medaliile voastre…” Mi-a placut mult…
La 34 de ani, Gagrin s-a prabusit pilotind un MIG…Ce bucurie mai mare decit sa gravezi istoria umanitatii si apoi sa mori in timpul pasiunii,zborul fiindu-i marea pasiune…
Un preieten al acestui blog a postat un comentariu acum citeva zile , povestindu-ne care a fost cea mai grea zi…N-am uitat de acel comentariu, ma gindesc uneori la el. N-am sa-i spun numele, nu vreau sa-i violez intimitatea, am sa va reamintesc comentariul lui rugindu-l ca , daca citeste , sa ne trimita un semn. Un semn de lumina…Noi toti avem nevoie de lumina…
“Cea mai grea zi din viata mea nu e legata de moartea unei persoane apropiate (din fericire!) ,ci de moartea sperantei…sau de nasterea gandului mortii mele… 12 decembrie 2009..21 ani…un control de rutina…o ecografie … cateva vorbe care m-au zguduit: s-ar putea sa ia cancer, fa-ti un RMN. L-am facut,rezultatele sunt oarecum confuze, in sensul ca celulele nu au un caracter malign cert,insa i`m not out of the danger.. trebuie sa repet examinarea in cateva saptamani. Pana atunci…”
Dan, iti multumesc din suflet pentru postarea comentariului pe blog si pentru ca n-ai ramas indiferent…. inseamna mult pentru mine…. !
Nu am reusit sa fac acel nou RMN (inca) , probabil pe la sfarsitul lunii obtin programarea (atunci l-am facut in regim de urgenta ,nu prin CAS si 7 milioane -cat a costat- nu e tocmai o suma derizorie), deci nu am noutati…
Insa sunt mai optimista , au mai trecut din gandurile negre, sper la o infirmare a diagnosticului..sau,daca nu, stiu ca rata de supravietuire e mare,deci i should be no exception…
Va salut pe voi, cititori ai acestui minunat blog si te imbratisez pe tine, Dan … multumesc ! ne-ai aratat ca nu esti doar un talentat prezentator de televiziune, ci si un o persoana extraordinara ! in fata camerei de filmat, in spatele monitorului, oriunde te-ai afla…sunt fermn convinsa ca aduci oamenilor bucurii… si suntem onorati sa te avem alaturi…chiar si virtual !
PS: last time i checked, aveam cromozomi XY , deci sunt de gen feminin.. sunt o fidela prietenA a acestui blog
PSS : CARPE DIEM…ALL OF YOU ! Stiu ca suna cliseic, insa nu stiti niciodata cat timp mai aveti la dispozitie …asa ca maximizati-va trairile ! Nu lasati viata sa treaca pe langa voi,ci prin voi…
Am primit citeva reprosuri aici, pe blog, cum ca multe din postari sunt pesimiste,triste chiar. Am revazut citeva din ele si mi-am dat seama ca exact asa e…Am sa va spun un secret….MARE!!! Asta e firea mea, chiar daca prima vedere e alta…Am inclinatii pesimiste…
Totusi, am promis sa postez si altfel de intimplari…Cerindu-va ,la schimb,intimplari asemanatoare…Promit ,din nou,ca celor haioase sa le gasesc un loc aici…Astept intimplarile voastre…Iat-o pe a mea…
In 2006 am avut sansa sa prezint Jeux sans frontiers din Saint-Tropez. Concurau 4 tari,Ucraina,Italia,Rusia si Romania. Fiecare tara transimtea jocurile pe cite un canal,italienii pe Rai Due. Ma uitam zilnic la ei cu admiratie,le studiam echipamentul tehnic, miscarile, gesturile… Aveau insa un prezentator extrem de diliu… Imbracat fistichiu,fortat,teatral isi dorea cu orice pret sa fie remarcat. Oarecum arogant, doar venea din divertismentul italian, ne privea pe noi, ceilalti, cu superioritate. Uneori…In dorinta lui necontenita de a iesi in fata la un moment dat,in timpul filmarilor,vine in zona noastra,a echipei Romaniei si ne intreaba,pe cei citiva care stateam deoparte cum se spune “Luptati si cistigati…” Vroia sa se duca la galeria noastra,a romanilor si sa le spuna asta,mizind apoi pe aplauze la scena deschisa… Noi,stateam departe de romanii care ne sustineau din tribune…
Ok…Buuuun…Pai hai sa-i spunem,sa-i facem pe plac omului.Daca vrea cu orice pret sa se faca remarcat sa-i dam sansa…Si-i spunem sa se duca la galeria noastra,cu microfonul si sa le strige…”Baga tare mai coitelor !!! ” …Italianul si-a notat meticulos pe hirtie vorbele,a luat microfonul,si-a luat cameramanul nu inainte de a-i atentiona pe ceilalti din echipa sa ca urmeaza sa faca un moment de exceptie si ca nu carecumva sa piarda filmarea. Toti din stafful Rai due erau cu ochii pe el. Ajuns in fata galeriei noastre si-a mai consultat o data biletelul si a tipat cit a putut de tare in microfon…”Baga tare mai coitelor !!!!” S-a rupt tribuna in clipa aia. Un hohot general de ris a izucnit dintr-o data…Italianul n-a mai priceput nimic…M-a privit doar indelung…Nu l-am mai vazut deloc de atunci desi trag uneori cu ochiul la RaiDue…Mi-am pastrat credinta ca sunt cei mai buni in divertismentul de televiziune dar,amintindu-mi-l pe prezentator, dau crezare si vorbelor …”Adesea cei mari sunt mari doar pentru ca stam noi in genunchi…
Intimplarea mi-a fost de mare folos…Si-n ziua de azi vad prezentatori care-si doresc cu ardoare celebritatea, care-si iubesc mai mult chipul decit jobul. Fara sa-si dea seama, aparitiile dese, dorinta de a aparea in ziare,la radiouri,in televiziune va fi bumerangul lor…Cu cit iti doresti sa arzi mai multe etape cu atit mai repede publicul te va penaliza…Natura umana e la fel, si la ei si la noi…
La intoarcere spre Bucuresti,din Chisinau, am vazut un individ cu fata de luptator sumo,cu ceafa mare,groasa,cu o haina de piele de pe vremea lui Brejnev…Mi-a facut o impresie (proasta) si gata. In avion s-a asezat linga mine.A inceput sa citeasca …Marquez. Dupa vreo 10 minute am inceput sa vorbim pe tema asta. Am tinut-o tot intr-o vorba pina la Otopeni.Era profesor de fizica si venise intr-un schimb de experienta din Kiev. Prima impresie e uneori gresita…
Cit despre Marquez…. Imi place , e adevarat nu in mod deosebit si trebuie sa recunosc ca nu i-am citit multe carti…”Un veac de singuratate” insa m-a bucurat, intristat, mirat…mi-a stirnit reactii. Nu asta e meritul artei? Sa stirneasca reactii? Macondo…
La Marquez insa m-a impresionat viata,viata lui. Prieten cu Guevara, mutat apoi in polul opus la New-York, negociator de pace, amenintat de CIA o adevarat poveste. Sigur vor aparea filme despre tumultoasa-i viata…
Acum citiva ani a fost depistat cu cancer limfatic. In 2008 ziarele din Mexic au scris ca e in agonie. In 2009 o publicatie din Columbia i-a scris necrologul declarindu-l mort. Marquez inca traieste. Are 83 de ani…Dupa ce a aflat care-i este boala s-a retras definitiv din viata publica…A facut-o printr-o scrisoare care a facut deja inconjurul planetei, o planeta care-l va pune alaturi de Shakespere, Tolstoi sau Voltaire…Scrisoarea lui de ramas bun e tulburatoare…Cititi-o sau recititi-o…
“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”
M-au sunat prietenii sa ma intrebe cum e Chisinaul, daca mai traiesc, daca nu m-au ascuns in vreun portbagaj…Mi-am amintit de un consultant de televiziune olandez cu care am lucrat prin 2001. Omul a venit pentru prima data in Romania si si-a adus de toate, de la piine la apa plata…Credea ca noi traim in copaci, asa era impresia lui…Mai mult chiar, la un moment dat a ramas stupefiat ca la noi exista usi cu celula foto ( cred ca asa se numesc usile acelea din magazine, banci,etc care se deschid atunci cind ajungi in dreptul lor). M-a enervat olandezul…
La fel cred ca-i enerveaza pe moldoveni retinerea europenilor fata de ei …Ma surprinde insa aplecarea lor spre tot ce provine din Rusia. Sunt filorusi, privesc aspirational spre Rusia. Stiu, Rusia inseamna mult din cultura umanitatii dar eu inca privesc cu teama intr-acolo…M-a fascinat mereu povestea Romanovilor…
Familia ţarului Nicolae al II-lea a fost mitraliată cu sălbăticie în subsolul casei din Ekaterinburg, cadavrele fiind apoi transportate într-o pădure, unde, într-o primă fază, au fost îngropate. Ucigaşii au revenit câteva zile mai târziu, au dezgropat cadavrele, le-au ars în acid sulfuric, pentru a nu mai fi recunoscute şi, din motive neelucidate, le-au reîngropat în diverse locuri.
Singura care a scapat se spune ca a fost printesa Anastasia, fiica cea mica a tarului. Nici in ziua de azi nu se stie ce s-a intimplat cu ea. E un mare mister al istorie. Dupa 90 oasele Romanovilor au fost gasite si identificate , mai putin cele ale Anastasiei…Povestea fascineaza si-n ziua de azi…
Sunt in Chisinau de vreo citeva ore…Am un proiect legat de televiziune pe aici si am ajuns sa deschid blogul destul de tirziu…Dar mi-a placut comentariul lui Babbytes la intrebarea mea…care sunt lucrurile noi pe care le-ati aflat ieri…babbytes spune :
Eu ieri am aflat ca A. Dumas (tatal) era negru! Am citit comentariul cuiva pe un blog… Nu ca m-ar deranja dar mi s-a parut incredibil… Am cautat pe google…este un sfert negru (bunicul lui s-a insurat cu o sclava in perioada in care lucra ca oficial guvernamental in Haiti). I-am vazut poza… ce soc!!! mi-l imaginam mai…muschetar daca intelegeti ce vreau sa spun…
Eu eram in primul an de facultate cand am citit seria muschetarilor. Da, stiu:tarziu, tarziu rau!!! Imi amintesc ca aveam restanta la fizica dar mai presus de toate trebuia sa aflu ce se intampla cu baietii…
Intr-o noapte, de fapt dimineata, pe la 3, tata a vazut lumina la mine in camera, a batut la usa si a intrat… Eu in varful patului, cu “Vicontele de Bragelonne” in mana plangeam de sarea camasa pe mine.
Tata s-a socat: “Ce s-a intamplat?!?!”
Eu:” A murit Portos!”
Tata:”A! Eu credeam ca inveti la fizica!”
Ei bine, nu! Nu invatam la fizica… doar murise Portos… si-mi era asa de drag… Am picat examenul la fizica… noroc cu sistemul asta de credite… l-am mai dat prin anul 4 si l-am luat… scarba mi-a fost si de fizica si de profesoara…
Daaaaa….E senzational…Asa e, Dumas tatal a fost pe jumatate negru, a avut trasaturi evidente,specifice…Bunicul sau s-a casatorit cu o sclava de culoare. M-au impresionat aventurile muschetarilor…Am ramas chiar cu un tic verbal…Mereu cind sunt intrebat ce m-a apucat sa plec din Timisoara si sa vin in Bucuresti raspund spunind ca si D Artagnan cind a vrut sa se faca muschetar a plecat la Paris…
Ma debusoleaza si ma intristeaza zilele in care nu descopar nimic nou, din orice domeniu, de oriunde…Apropo, ce v-a impresionat ieri? V-ati gindit vreodata cite zile trec fara sa aflati nimic interesant…
Acum am primit-o pe un mail si mi-a placut..Pentru cei care au vazut Niagara, uimirea e mare…Pare bizar dar in 1911 cascada a inghetat…Fotografiile sunt rare tocmai pentru ca la vremea aia aparatele foto nu se gaseau la tot pasul…Mi-au placut…Priviti-le si spuneti-ne, noua celor ce citim comentariile, care sunt lucrurile noi pe care le-ati aflat ieri…
( Multumesc pentru vorbele frumoase legate de ziua mea…)
V-am cerut intr-un post anterior sa-mi povestiti cea mai grea zi prin care ati trecut.Am ramas coplesit de povesti , unele insa m-au tulburat si mi-am permis sa le trec pe pagina blogului.Cititi-le!!!!!…Privindu-le, citindu-le, mi-am dat seama ca , daca vrei sa fii fericit, trebuie sa privesti in jos, niciodata in sus… Cititi-le ca sa aflati cit de mult ne-a rasfatat soarta…Pe mine povestile m-au uimit si m-au coplesit….Fericirea inseamna sa privesti in jos…Priviti mai jos, povesti pe care le-am primit de la prieteni ai acestui blog…Povesti care m-au coplesit…
Aveam 23 de ani, eram maritata de un an si jumatate… ne lipseau multe, dar cumva stiam ca o sa fie totul bine…sotul meu era un tip foarte muncitor, un tip “de casa” cum se spune… eu lucram la un ziar, el era electrician la RATB. Lucrasem amandoi in noapte aia. Dimineata, eu am ajuns acasa prima, voiam sa-i las un bilet sa ma trezeasca cand vine, dar nu am facut-o. Cand a venit si-a schimbat hainele si a plecat din nou cu un prieten, sa puna niste becuri pe un teren, sa mai castige niste bani. Ar fi vrut sa ma trezeasca, dar n-a facut-o…
La cateva ore dupa ce am adormit m-a trezit sora lui sa m-a intrebe daca merg si eu la spital – sotul meu cazuse de pe scara. Mi-a zis ca si-a rupt piciorul. Nu mi s-a parut a fi grav… ma gandeam cu ce pantofi sa ma incalt sa se asorteze cu geanta. La spital a mers si soacra mea… tot drumul a plans, iar eu nu intelegeam de ce se omoara atat pentru un picior rupt. Cand am ajuns la spital sotul meu era intins pe o targa… isi rupsese coloana. I-am zambit si am stat langa el. Urla de durere… iar eu ii zambeam si ii spuneam ca o sa-i treaca… El imi spunea ca nu isi simte jumatate din corp, iar eu ii ziceam ca totul o sa fie bine.
Nu, nu eram nebuna, si nici indiferenta… Simteam doar ca EU trebuie sa ii zambesc, ca daca el plange, eu trebuie sa rad…sa fiu eu cea puternica…
Intamplator i-am vazut radiografia… nu sunt medic, dar clar ceva nu era bine… coloana lui era rupta si avea deplasare totala.
Au trecut aproape cinci ani… el inca nu merge, iar doctorii spun ca nu va mai merge niciodata…
La doi ani dupa accident nu am mai avut putere sa zambesc, si am divortat. Desi a fost ideea mea, in ziua in care divortul s-a terminat eu plangeam si el imi zambea…
cea mai grea zi din viata mea nu e legata de moartea unei persoane apropiate (din fericire!) ,ci de moartea sperantei…sau de nasterea gandului mortii mele… 12 decembrie 2009..21 ani…un control de rutina…o ecografie … cateva vorbe care m-au zguduit: s-ar putea sa ia cancer, fa-ti un RMN. L-am facut,rezultatele sunt oarecum confuze, in sensul ca celulele nu au un caracter malign cert,insa i`m not out of the danger.. trebuie sa repet examinarea in cateva saptamani. Pana atunci…
Era 4 dimineata,m-au trezit din somn urletele mamei mele si expresia pe care o folosea foarte des ‘te rog,nu mai da’,aveam 10 ani si a doua zi aveam scoala,m-am trezit speriata si in acelasi timp furioasa pentru ca Dumnezeu nu ma ascultase,bataile nu se mai terminau,erau zilnice.M-am ridicat din pat si m-am dus in sufragerie,mama mea era acolo,el plecase.Am intrebat ce face si mi-a spus ca ii e rau,s-a asezat pe o canapea si ma chemat langa ea..si-a ridicat bluza si mi-a spus ”vezi ce tare bate?”,da,ii batea inima extrem de tare si parca ii zaream forma in pieptul ei,m-am dus la baie si am udat un prosop cu apa rece si i l-am pus pe cap,pe vremea aia ne uitam pe proziban (adica pro7) si era un film,nu pot sa uit o secventa din film..era o femeie pe marginea unei prapastii si a venit un barbat si a impinso,atunci mama mi-a spus ca o sa moara si sa fiu cuminte,o contraziceam si nu credeam asta (de multe ori mama cam exagera ),m-am dus in bucatarie si i-am facut apa cu zahar pentru ca asa stiam eu ca se face pentru inima.S-a ridicat de pe canapea si sa dus la usa,si-a luat un scaun si incerca sa deschida usa,stateam in spatele ei si mi-a spus ‘’striga dupa ajutor”,m-am dus in camera mica (adica dormitor) si am iesit pe geam,am vazut un baiat si i-am spus atat ”hai ca moare mama” apoi nu am mai apucat sa spun nimic deoarece am auzit o bufnitura in hol,cazuse,cand am ajuns la ea isi dadea sufletul,ultimul ei cuvant rostit a fost numele meu.Am luat-o in brate si o priveam intens,incercam sa-mi imprim in minte fiecare amanunt din ea,cum avea mainile,venele,parul.E ciudat ce spun dar m-a amuzat ca purta o pijama primita din Olanda (ajutoare) si ea insista ca e pereche cand eu vedeam f bine ca nu e pereche,deoarece bluza era roz cu un urs panda pe piept iar pantalonii erau negrii cu buline albe.Era 6 dimineata si ma indreptam spre casa bunicii mele,i-am spus ‘mama nu mai vorbeste’ si am plecat grabite spre apartamentul unde stateam cu mama.Odata ajunse acolo,toata lumea a uitat de mine,erau atenti la mama iar baiatul cu care am vorbit de pe geam o cara in brate pe scari,ma uitam din departare la ei cum o urca in masina unei vecine si pleacau spre spital.Am ramas singura pe casa scarii,era o liniste enorma desi culmea auzeam niste ciori.Mi-am tras sufletul si m-am gandit ”acum s-a terminat.acum nu mai are cine sa ma bata”,cu gandurile astea am trecut peste.Inca ma mai gandesc la ea,mi-e dor de ea…dar atat.Sunt bine.
M-au impresionat multe comentarii…Pe unele le-am scos din “comentarii” pentru ca vreau sa le postez pe blog…Sunt emotionante…Voi reveni la ele…
Madalina a scris o poveste miscatoare…Ziua de azi e importanta pentru ea…Daca citesti rindurile astea,Madalina, mi-ar placea tare mult sa ne povestesti cum a fost … Iti tinem pumnii !!!! Da-ne vesti frumoase ! O sa pastrez postul asta aici pina gasesc in comentariu vestea buna de la tine…Cititi vorbele Madalinei si trimiteti-i un gind bun !!!
Buna Dan!
Am fost uimita sa citesc pe blogul tau atatea lucruri si intamplari frumoase si sa reusesti sa ma emotionezi atat de mult.
Cea mai cumplita zi din viata mea (si poate a multe, mult prea multe femei ) a fost ziua in care am aflat ca in mine nu mai batea inimioara mult asteptata… ziua cand doctorul m-a anuntat ca bebelusul meu murise, si trebuia sa fiu operata sa il scoata. Atunci in acele momente am crezut ca lumea s-a sfarsit pt mine. Durerea este fara margini si nu poate trece deloc nici acum dupa aproape un an. Lucru cu adevart tragic este ca de o saptamana am aflat ca sunt din nou insarcinata, dar am din nou probleme, maine merg din nou la medic si imi este f. frica de rezultatul ecografiei. Nu stiu cum si daca as mai rezista la inca o veste de genul celei de acum un an. Iti impartasesc aceste ganduri tie si celor de aici de pe blogul tau ca sa ma descarc, pt ca nu am mai spus despre sarcina, pentru ca data trecuta m-am confruntat cu rautatea celor apropiati care mi-au zis ca nu trebuia sa le spun ca sunt insarcinata pana nu eram sigura ca voi tine aceasta sarcina ca asa sufera prea multa lume pentru mine. Mi se pare nedrept, dar asta e viata cu lume buna sau nu. Deobicei esti ajutat in viata sa treci de niste momente grele,de persoane nu f. apropiate!
UPDATE- am primit un mesaj din partea Madalinei…Iata-l
Azi m-am trezit ceva mai bine, am ajuns la servici si nu-mi puteam lua gandul de la blogul asta. Cand am intrat am crezut ca nu vad bine, deja plang de cateva minute bune!
La orice ma asteptam dar nu si la asta, niciodata nu am avut parte de atat de multa sustinere!
Azi dupa-amiaza merg la doctor, sunt inspaimantata de rezultatul ecografiei, dar promit ca oricare va fi acesta, va voi anunta, chiar daca nu azi-maine, dar acum stiu ca veti avea rabdare cu mine si veti astepta sa dau un semn!
Iar nu in ultimul rand : Dan, la multi ani fericiti si frumosi(ca sufletul tau sensibil) si iti multumesc pentru tot.
Buna ziua Dan si tuturor care asteapta un semnd e la mine!
Am fost la doctor. Bebelusul pentru moment este bine, dar nu am trecut de perioada critica. Urmeaza consult saptamanal, multe analize suplimentare si tratamente pentru a putea tine sarcina.
Acum nu stiu ce se va intampla, sau daca voi ajunge sa-mi tin in brate bebelusul mult dorit, dar sper ca va voi anunta pentre cateva luni ca sunt o mama fericita.
Imi pare rau ca nu va pot da vesti f. bune, dar pentru mine si cea mai mica speranta de bine e un pas innainte, fiecare zi ce a trecut este un pas innainte spre victoria finala pe care mi-o doresc enorm si pe care o cunoaste numai cineva care are deja un copil sau cineva care a trecut prin clipe de genul!
Sper ca nu v-am intristat prea mult cu povestea mea, dar va multumesc din suflet pentru sprijinul acordat!
Iar tu Dan, dupa cum a mai propus cineva aici pe blog, ar trebui sa ai un post pe care sa-l tii deschis mereu si pe care sa primesti mesaje off topic, pe care le poti face publice sau nu, cred ca este o varianta mult mai buna decat sa iti dai un e-mail personal la care sa te contactam noi cei care vrem sa-ti trimitem ceva mai special …
Sa aveti zile luminoase!
M-a provocat un comentariu…Sa-mi amintesc cea mai grea zi…si cum am trecut peste ea…O sa incerc daca-mi promiteti ca-mi dati in comentarii alte povesti, si alte sfaturi despre cum ati trecut peste ele…Deci…
Pregateam un nou format de televiziune pentru Antena 1, se numea Secret Talent… Cu o saptamina inaintea premierei, in weekend am fost acasa, la Timisoara. Bunica avea 80 de ani si tocmai o internasera in spital…Simteam nevoia sa o revad, bunica m-a crescut ba chiar am crescut linga ea pina cind am plecat spre Bucuresti…Cind plecam din Timisoara, in ultima vreme, avea un fel al ei de a ma privi, ca si cind m-ar privi ultima data. Vorbeam zilnic la telefon, matur fiind ma dadacea si avea o vorba cu care incheia orice discutie…”las ca-i bine tuca-te bunica”…In Banat oamenii se tuca nu se pupa…Weekendul ala mi l-am petrecut intre schimburile de sms-uri cu cei din echipa de productie si schimburile de priviri cu bunica. Era in spital, slabita dar cu aceiasi incredere, cu aceleasi vorbe, „las ca-i bine”…Am plecat spre casa si am ajuns in Bucuresti duminica seara…Marti si miercuri urma sa filmez…Cind suna,priveam de fiecare data speriat telefonul, asteptam parca un semn…Semnul a venit, luni seara…A fost una din cele mai grele cumpene din viata mea…Trebuia sa aleg…Intre a pune o echipa intreaga in imposibilitatea de a continua un show pe care l-am pregatit de citeva luni sau intre a ajunge in Timisoara, la bunica…A fost ziua in care am simtit, din nou ca familia e singura care-ti sta in preajma…S-au ocupat de tot, acolo,acasa…Am ajuns la timp ca sa merg cu bunica spre odihna dar am pierdut ore bune in care ii puteam veghea somnul. Au fost cele mai grele ore de filmare…A fost cea mai grea filmare din viata mea…Am terminat filmarile tirziu, in noapte si aveam un tren spre Timisoara…Mi-a stat atunci aproape un prieten…Razvan Popescu…A venit la filmari,imi purta de grija ,eram singur atunci in Bucuresti,Codruta plecase deja spre Timisoara. Nu puteam sa nu trec si cu Razvan printr-o intimplare atunci, in orele alea. Dupa filmare m-a dus cu masina la gara unde am ajuns pe ultimele minute. Razvan e omul care strica orice atinge, e atehnic si lipsit de practica. Ajungem in gara,in vreo 7 minute pleca trenul,urcam,ajungem in cuseta,Popescu ma ajuta la bagaje. Cit sa ma intorc sa-mi pun geanta in plasa de bagaje,adica vreo citeva secunde,face ce face si….blocheaza usa cusetei pe dinauntru. Noi doi,blocati in cuseta in timp ce in difuzoare se auzea…”Trenul accelerat Bucuresti-Timisoara pleaca de la linia…” Asta e Razvan…Am batut in usa,a venit un impegat,a sarit din tren pe ultimile secunde…Nu l-as mai intelege daca s-ar schimba…
Bunica era tare mindra ori de cite ori aparea cite ceva prin ziare despre mine…Tatal lui Razvan,imi amintesc,facea colectie cu articolele in care-i aparea baiatul. Acum citiva ani a fost rindul meu sa stau in prejma lui…Noi inca mai aparem prin ziare…
Bunica era poate singurul meu telespectator care nu rata nicio emisiune, ba chiar le privea mereu si pe cele date in reluare…Intodeauna…Atunci, am filmat prima emisiune din viata mea pe care bunica n-a mai vazut-o…Sau asa am crezut eu pentru ca noaptea, tirziu, dormind am auzit …”Las ca-i bine, tuca-te bunica”…
Mi-a placut provocarea lui bogdan.constantin. Sa alegeti un sfat, unul singur pe care l-ati da celorlalti. Mi-a amintit de o intimplare cu Winston Churchill. Prin 1963, cu putin timp inainte de a muri, Churchill a fost invitat la Universitatea Cambridge sa sustina o conferinta despre secretul victoriilor in viata. Era totusi omul care a cistigat razboiul pentru Anglia. A fost o imbulzeala de nedescris in ziua conferintei. Mii de studenti veniti din toata Anglia s-au inghesuit sa prinda un loc, ziare, studenti, profesori toti asteptau sa-i auda discursul. Churchill a urcat la tribuna, si-a spus doar atit…”Succesul vine cind mergi din esec in esec fara sa-ti pierzi entuziasmul.Nu va pierdeti entuziasmul.Niciodata! “ Atit doar. Asta a fost tot discursul. Apoi a plecat…
Daca ar fi sa alegeti unul singur. Un singur sfat pentru ceilalti, un singur colac de salvare in viata…care ar fi?
L-am gasit pe un comentariu…Un film frumos, cald…trist? E facut de Baz Luhrmann, cel care a regizat “Australia” sau “Moulin Rouge”. O sa va placa, priviti-l cu rabdare si sunet…
Un amic mi-a dat o idee…Din cind in cind, poate in weekend, sa postez aici intimplari, fapte, povesti, istorioare… Le-am cules de peste tot…Carti, net….De fapt mint, ordinea e inversa, net si carti. Citesc rar in ultima vreme dar am avut sansa ca pusti, adolescent fiind sa citesc mult de plictiseala. Apoi am fost o vreme librar in Timisoara.Stateam in librarie si de plictiseala, citeam…Plictiseala azi a disparut, impreuna cu colegii mei de breasla avem grija sa o alungam. N-aveam televizor, net nici macar curent intre 5-8 seara si plictiseala m-a indemnat la citit…Am avut noroc…
Am cititit-o dupa ce am auzit-o de multe ori…Stiti vorba cu banii care n-au miros?
Toaletele publice,cele amplasate in orase au fost inventate de un imparat roman Vespasian.Cind fiul lui a vazut asta s-a suparat,s-a mirat si si-a intrebat tatal cum e posibil sa ceara bani oamenilor doar pentru ca acestia sa-si faca nevoile.Atunci Vespasian i-a intins citiva bani luati chiar dintr-o toaleta publica cerindu-I sa-I miroase. Banii n-aveau niciun miros si vorbele de atunci ale imparatului se folosesc si-n ziua de azi. Banii n-au miros…
Ca o curiozitate…Ce ati mai citit? Cit cititi , pe zi, pe luna…pe an? Eu imi pierd ffff mult timp pe net , pe ziare…Adica nu ma plictisesc…Am reusit zilele trecute sa recitesc Dr Jivago, mi-a placut cindva, pe cind ma plictiseam…
Tocmai am citit intr-un ziar cu de toate o stire care spune ca am o retinere in a-mi face preieteni din lumea showbizului. Culmea, chiar au dreptate…E o lume in care ma invirt de 15 ani….Lume multa, oameni putini…Cit despre prieteni…
Singurul prieten mi-a fost Dick, un maidanez pe care l-am gasit la usa casei cind aveam vreo 14 ani…Mi-a stat alaturi 18 ani…Mi-a cunoscut colegii de scoala generala, apoi pe cei de liceu dar si pe cei din facultate. Mereu alti oameni in viata mea. Pe toti ii latra,pe toti incerca sa-i alunge. „Nu-i crede,sunt singurul tau prieten” parea sa spuna cu fiecare latrat. Mi-a cunoscut mai apoi colegii de serviciu. M-a vazut copil de scoala generala, liceean, student, ma insotea pina la tramvai cind m-am angajat la un birou de contabilitate in Timisoara si apoi ,dormea in garaj linga prima mea Dacie.
Mama , tata si Dick sunt singurele fiinte care le-a vazut pe toate astea. Erau si fapte pe care doar el le stia. Noptiile petrecute cu primele mele iubite pe bancile din preajma casei, departe de ochii parintilor.Ma simtea de la o posta , sarea gardul si venea linga mine. Mi-a cunoscut iubitele dar mi-a cunoscut si sotia. Prietenul meu de la 14 ani…Pe la 32 ai mei , a inceput sa ma priveasca altfel. Nu mai latra dar continua sa miriie la cei care-mi intrau in casa. Deja lucram la televiziune, faceam emisuni la TVR , prezentasem festivaluri importante , Mamaia, Eurovision si pe acasa incepeau sa vina oameni cunoscuti, cintareti, prezentatori,artisti…Nu mai putea sa-i latre ca alta data, doar ii miriia. Eram singurul care stia ce-mi spune…’Nu-i crede,sunt singurul tau preieten…”Mi-o spunea ca atunci, la scoala, la liceu, la facultate…
Intr-o dimineata ,era toamna, statea si adulmeca soarele…Atit doar, privea la soare si-l mirosea. Ma pregateam sa plec de acasa, era vreo 10 dimineata si aveam o emisie in direct la radio…M-am apropiat sa-l mingii , ca de obicei la plecare. A fost prima data cind m-a miriit.N-a facut-o niciodata in 14 ani…Cind m-am intors l-am gasit pe un morman de frunze. L-am mingiiat, l-am luat in brate…Am fugit pina in casa sa-i aduc o cana de lapte cald…Cinci minute, atit mi-a luat sa incalzesc laptele…M-a pacalit…A asteptat sa plec ca sa plece…Putea sa plece oricind in ziua aia,am plecat dimineata si am venit dupa amiaza tirziu acasa…A asteptat sa-l mai mingii o data si apoi s-a dus. L-am ingopat in curtea casei.
Cu vremea am plecat din Timisoara dar de fiecare data cind ma intorc acasa ma opresc in curte sa-l salut…Cunosc zilnic oameni ,unii imi trec pagul casei dar mi-a ramas in minte un latrat pe care doar eu il inteleg…”Nu-i crede,sunt singurul tau prieten,…”
Inventivii romanii. Ramin mereu surprins de bancurile care apar pe moment..A aparut suv-ul de la Dacia…Intr-un showroom doi nemti priveau jeepul. Unul ii spune celuilalt… ‘Romanii astia ar face orice doar sa nu-si repare drumurile…”
“Coloratele ” abunda de picanterii despre divortului lui Ilie Nastase. Imi place Nasty, cum stie sa-si poarta virsta, cum se imbraca, ce atitudine are. Ii privesc acum la televizor si-mi amintesc ca , de fiecare data cind colegii mei din televiziune, cei care raspund de invitati, de vedete, incercau sa-l cheme pe Nasty in vreun show se loveau de sotie care decidea daca emisiunea merita sa fie luata in sema sau nu. Cunosc multi colegi din multe redactii de la multe televizuni care au patit-o. Adeseori nu-l mai sunau pe el, ii sunau direct sotia…”Cind poate o sotie sa te faca milionar? Cind esti miliardar…”
Am si una care m-a intristat…Acum citeva minute am vazut o stire la televizor. O scoala generala din Timisoara se va inchide. Generala 14. Acum mai are doar 78 de elevi si e neprofitabila. Au dezbatut intr-un talkshow problema ei…Gata, se inchide, profesorii, elevii vor fi repartizati altundeva. Am vazut-o la televizor. Mica, cu o curte ingusta si cu acoperis de tigla. Cindva mi se parea mare. Cindva cind nu exista profit ..E scoala mea generala…
Imi place The Doors…”Lumea e un ca un vapor pe care Dumnezeu il vegheaza pe oceane involburate”…Jim Morrison a spus-o… Cind am fost prima data la Paris, culmea, nu m-am dus sa vad nici Turnul Eiffel nici Louvrul sau Notre Dame…Tin minte, am coborit din avion, am ajuns la hotel si am plecat sa caut un cimitir,Pere Lachaise,unde e inmormintat Morrison. Cred ca sunt singurul turist din lume care s-a dus prima data la Paris la un cimitir. Dar nu despre Morrison vreau sa povestesc…
Interesanta si trista povestea pe care o sa vi-o impartasesc…Insulele Andamar sunt undeva in zona Golfului Bengal..Departe… Locul a fost lovit de tsunami, de ocupatia japoneza si de bolile aduse de colonialistii britanici…Acestor nenorociri, o batrina de 84 de ani, le-a supravietuit…Boa Sr e numele ei si si-a petrecut ultimii ani din viata fara sa fie capabila sa vorbeasca cu nimeni in limba ei nativa.Nimeni nu-i mai cunostea limba pe care a vorbit-o prima dat..Acum 84 de ani s-a nascut intr-un trib care intre timp a disparut, o comunitate de oameni care facea legatura cu o civilizatie veche de 65000 de ani.Tribul femeii se tragea dinainte de neolitic.Furtuni, tsunamiuri, boli,ocupatii, locomotive, telefoane, progres…Toate i-au ucis, rind pe rind..Nimeni nu i-a mai vorbit limba in ultimii ani…. Batrina a fost studiata de antropologi, lingvisti si istorici…
Zilele trecute legatura cu o civilizatie veche de 65000 de ani, s-a rupt…Cei care i-au fost in preajma au spus ca ultimile vorbe le-a rostit in limba pe care a invatat-o acasa, acum 84 de ani….Dumnezeu a mai taiat o parama la vapor…
Am o relatie normala cu moda, nu sunt pasionat de nume de creatori de moda, nu dau banii pe o haina doar pentru ca poarta o anumita semnatura. Vestimentar vorbind,traiesc in limite normale. Acum citeva luni colindam un mall londonez si cascam gura pe un etaj ticsit cu haine barbatesti. In paranteza fie spus mi se pare o idiotenie sa ajungi in Londra sau oriunde altundeva si sa stai prin magazine dar era momentul in care trebuiau cumparate citeva amintiri pentru cei de acasa, de asta eram in mall.
La un moment dat privirea mi-a ramas pironita pe un sacou care mi s-a parut deosebit. Culmea, nu port deloc sacouri sau costume deci nici prin cap nu-mi trecea sa cumpar asa ceva. Mi-a placut mult…Costa ,in banii nostri, vreo 7 milioane…Brrrr…Am plecat, am colindat iar dar sacoul mi-a ramas in minte…Dupa minute bune in care am luat toate cadourile pentru cei de acasa , la plecare m-am intors la sacou. Mi-a placut atit de mult incit l-am cumparat.
L-am regasit in Romania intr-un magazin la 42 milioane…La banii astia chiar nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa-l cumpar…Uneori urmaream pe net colectiile creatorului sacoului meu…Nu sunt deloc pasionat de moda dar eram de acord cu toti cei care spun ca e marea revelatie in lumea modei. La 40 de ani englezul a bulversat moda mondiala. Mie mi-a cazut cu tronc un sacou ce-i purta semnatura fara sa stiu ca-i apartine. L-as fi luat chiar daca pe eticheta ar fi scris “Nikita”…Era o haina care m-a cucerit la prima privire. Asa cum cel care a conceput-o a cucerit lumea modei in ultimii ani…Pe eticheta scrie Alexander McQueen…
L-am purtat de vreo trei ori dar nu-mi pare rau nicio clipa de banii dati..Ba chiar , o data, o colega i-a vazut eticheta..uauuu…Alexander McQueen, a exclamat !!! Eu am fost fascinat de haina nu de eticheta…
Relativ putin cunoscut, genial in munca lui, bizar spun apropiatii , la 40 de ani Alexander McQueen a incetat sa-si mai puna numele pe etichete.Si-a incheiat socotelile cu moda…si cu viata…
Multumesc pentru gindurile din postul anterior…Multumesc tare mult…
Ieri am stat la taclale cu un bun prieten din televiziune… S-a retras asa cum au facut-o multi. Mi-era dor de vorbele lui, nici macar la telefon nu ne-am mai auzit in ultima vreme. Vorbind,m-a lovit deodata dorul marilor showuri de televiziune. Prietenul meu m-a consolat spunindu-mi ca am fost norocosi ca am prins acele vremuri…Nu va spun numele lui, nu i-am spus ca voi scrie rindurile astea pe blog si acu , la 2 noaptea cind scriu , e tirziu sa-l sun sa-l intreb daca vrea sa-i divulg numele…Mi-e dor uneori de marile showuri de televiziune…Amicul meu mi-a trimis si un filmulet…Asta doar asa, sa invirta cutitul in rana…Priviti-l..
N-am avut niciodata rabdare sa citesc jurnalele pe care unii le tin, n-am rabdare sa citesc nici macar memoriile unor oameni mari scrise sub forma de jurnal…Nu-mi plac…Poate si pentru ca imi amintesc ca timpul trece. De fapt, Ibraileanu spunea ca “timpul nu trece niciodata, noi trecem prin timp…”
M-am gindit totusi sa scriu o fila de jurnal, una singura , a unei singure zi si nici aia intreaga…Ziua de azi…As vrea apoi sa printez pagina asta de net, cu tot cu comentarii, si sa o pastrez o vreme…Cred in hirtie, nu cred in mouse-uri si butoane…
11 februarie m-a prins pe laptop, primeam si trimiteam intrebari pt noul sezon de “Blonde”. Reincep emisia in martie si , impreuna cu “creierele luminate” din echipa , lucram pe intrebarile de cultura generala. De ex, care este fructul fagului? Va spun mai incolo…
De pe la 1 noaptea am inceput sa citesc ziarele si am colindat netul pina pe la 2 si ceva. Afara ningea rau…
Dimineata la 6 am fost in picioare si primul lucru pe care l-am facut a fost sa vad daca mai ninge…Ploua…Mi-a fost imposibil sa-mi scot masina din curte, strada era inundata si un taxi a venit la vreo 20 de minute dupa ce l-am chemat. Era un taximetrist care mereu bombanea, nu-i convenea nimic si claxona continuu…Standardul soferului “mitic”, de Bucuresti , de care rid si se mira prietenii mei din Timisoara. Ploaie amestecata cu zapada, intersectii inundate,un taximetrist gingav…Mi-am amintit de ziua in care m-am casatorit. Am plecat din Bucuresti spre Timisoara pe o ninsoare cumplita, am ramas inzapeziti aproape de Craiova si am facut drumul in vreo 17 ore…Zapada mi-a insotit zilele importante din viata. Sunt si nascut intr-o zi in care a nins mult, in 23 februarie…Cind fagul arde cel mai bine, e copacul care da cea mai mare temperatura si cel mai putin fum. Si fructul se numeste jir.
Am ajuns la destinatie pe la 7,45… Deja se luminase… De pe la 8,30 am ramas singur…Stateam intr-o incapere si zapam…Apoi am butonat telefonul, am trimis citeva sms-uri… La 9, 40 a deschis usa profesorul Marinescu…Dan, ai o fetita sanatoasa !!!… Se nascuse Dara Ioana Negru…
Am vorbit azi cu un amic stabilit in New-York de vreo 10 ani…Printre altele, Victor e virusat rau de problema ecologiei, s-a americanizat total, Mereu imi spune ca ar trebui sa conducem toti masini ecologice. Incerc sa-i spun ca in timp de americanii, nemtii, francezii poluau tot in jur noi circulam cu sot si fara sot, mai stiti? Asa era la Ceausescu, o duminica masinile cu sot, una masinile fara sot…Benzina era rationalizata asa ca mai e mult pina sa ajungem noi sa facem sprit…Asta era vorba lui Dan Spataru…Intr-o zi , intr-o emisiune, l-am intrebat daca mai bea. Stiu , am fost mojic..Mi-a raspuns jovial…”Da, beau apa..cu apa de o beau acum trebuie sa treaca multi ani sa fac sprit cu vinul de l-am baut pina acum…”
Victor, americanul meu amic, a fost la Miami pe stadion, la finala SuperBowl…Spectacol senzational. CBS a batut un nou record de audienta …107 milionae de telespectatori..Vechiul record apartinea serialului MASH, in 83 la ultimul episod…Pe TMS am vazut primii cinci advertiseri care au bagat bani grei in astfel de finale in ultimii 10 ani…
Pepsi a bagat in reclame in SuperBowl 254 milioane de dolari, General Motors 80 de milioane si Walt Disney 75 milioane…Si asta doar in ultimii 10 ani…
Frumuseta jocului e alta…Urganul Katrina a distrus in 2005 orasul. New Orleans avea 400 000 de locuitori, astazi au mai ramas mai putin de 200 000. Orasul a fost devastat , mii de morti,locuinte distruse…E un oras in care luminarile aprinse in amintirea mortilor impinzesc si azi bisericile…Lumina televizoarelor pilpiia linga lumina luminarilor…In New Orlens transmisia meciului a avut o cota de piata de 83%…!!!
Sfintii, Saints din New Orlens s-au intors…A fost prima lor victorie in SuperBowl..
Am vazut-o ieri pe Sandra Bullock în“The Blind Side”. Film super misto inspirat din fapte reale, fara rasturnari de situatie, fapt care-i confera si credibilitate. Daca apucati, nu-l ratati, merita…
Mai mult chiar, la “Blind Side” mi-a mijit un inceput de lacrima , emotionant cu adevarat…Am o curiozitate…mai tineti minte cind v-a mijit o lacrima pe obraz privind, ascultind sau citind ceva?
Eu, chiar si acum, la 38 de ani, daca recitesc, spre pilda, Puiul lui Bratescu Voinesti mi se pune un nod in git…Mai tineti minte?…Merita sa o recititi, citeva minute doar si o sa aveti o alta stare, promit…Incercati…
Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca
venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan
verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a
facut un cuib pe un mosoroi de pamant, mai sus, ca sa nu i-l inece
ploile; pe urma, sapte zile de-a randul a ouat cate un ou, in tot sapte
oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum
sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta
afara in grau; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva
sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamani i-au iesit
niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca
puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput
sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica,
ori cate o lacusta, le-o firimitea in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu
cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si
ascultatori; se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga:
“Pitpalac!” repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit
taranii sa secere graul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la
chemarea ma-sii, si cum nu stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau sub
caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului, numai
el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut
noroc de un taran batran, care s-a rugat pentru el:
— Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de-
abia e cat luleaua?!
Cand s-a vazut scapat, fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit.
Ea l-a luat, l-a mangaiat si i-a spus:
— Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare, o sa
faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi niciodata din vorba
mea, ca poti sa patesti si mai rau.
Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul graului si din
ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care
se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau
de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua,
cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se
potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se
adunau gramada, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei.
Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene, si cu ajutorul
mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata
spre rasaritul soarelui, cand se ingana ziua cu noaptea, si seara in
amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care dadeau
tarcoale pe deasupra miristii.
Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: “Gata?” “Da”, raspundeau
ei. “Una, doua, trei!” Si cand zicea “trei”, frrr! zburau cu totii de la
marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa
indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie
lunga, pe care trebuiau s-o faca in curand, cand o trece vara. “Si o sa
zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru
orase mari si rauri, si marea.”
Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august, pe cand puii se jucau
frumos in miriste imprejurul prepelitei, aud o caruta venind si oprindu-
se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus
capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau.
“Nero! inapoi!” s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar
mama lor, care intelesese ca e un vanator, a ramas incremenita.
Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa
o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos, lipiti cu paman-
tul, si cu nici un pret sa nu se miste.
— Eu o sa zbor; voi sa ramaneti nemiscati; care zboara, e pierdut.
Ati inteles?
Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere.
Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in
cand glasul omului:
— Unde fugi? inapoi, Nero!
Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in
sus, cu ochii tinta inspre ei.
— Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai
departe. Cainele paseste incet dupa ea. Se apropie grabit si vanatorul.
Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incat vad cum i se urca
o furnica pe carambul cizmei. Vai! cum le bate inima. Dupa cateva clipe
prepelita zboara ras cu pamantul, la doi pasi de la botul cainelui, care
o urmareste; vanatorul se departeaza strigand: “Inapoi! inapoi!” Nu
poate trage, de frica sa nu-si impuste cainele; dar prepelita se preface
asa de bine ca e ranita, incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda; iar
cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii, zboara repede spre
lastar.
In vremea asta puiul al mai mare, in loc sa stea nemiscat ca fratii
lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vanatorul ii aude paraitul
zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns
la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea
aripii, osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot, si puiul a
cazut cu o aripa moarta. Vanatorul, cunoscand desimea lastarului si
vazand ca trasese intr-un pui, nu s-a luat dupa dansul, socotind ca nu
face truda de a-l cauta prin lastar.
Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau
in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul
vanatorului strigand “Apporte!” Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre
vanator pe drumeagul lastarului; incet-incet pocnetele si strigatele s-au
pierdut, s-au stins, si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat
cantecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre
Cornatel, au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul
miristii: “Pitpalac! pitpalac!”
Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea
unul.
— Unde e nenea?
— Nu stim, a zburat.
Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare, mai tare,
ascultand din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: “Piu!
piu!”…
Cand l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a inteles ca era pierdut;
dar si-a ascuns durerea, ca sa nu-l deznadajduiasca pe el…
D-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii
plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea,
cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el o intreba cu spaima:
— Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu
sa-mi arati cetati mari si rauri, si marea?
— Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga.
Si a trecut vara. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea;
prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi; dar peste
catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii
si au intors locul; atunci s-a mutat in niste parloage din marginea
lastarului.
In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate,
a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Pe inserate
se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului, ori palcuri
de alte pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau
strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi.
In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa
in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul
toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se
agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita
fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine
numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea,
a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:
— Nu ma lasati! Nu ma lasati!
A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc,
urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi.
Peste trei zile, toata preajma era imbracata in haina alba si rece a
iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu
dansul un ger aprig.
*
La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta
zgribulit de frig.
Dupa durerile grozave de pana adineaori, urmeaza acum o piro-
teala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii… miriste…
un caramb de cizma pe care se urca o furnica… aripa calda a mamei.
Se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei
impreunate ca pentru inchinaciune.
Zapada m-a facut sa zapez…Am stat in casa si am cascat gura la televizor…Pe toate canalele la fiecare a doua fraza auzi un englezism.La meteo o dadeau pe englezisme, Oprescu spunea ca spera ca “totul sa fie ok”..Avea dreptate Pruteanu.Vi-l mai amintiti?..Englezisme si tiganisme…De la weekend la” misto”, de la “ok” la “nasol”….Mi-am amintit de o poveste adevarata…OK-ul ala obsesiv, de-l folosim noi zilnic, are o poveste interesanta…Poate n-o stiati…
In timpul razboiului nord-sud,in America, dupa fiecare batalie un soldat scria pe o tabla, cu creta , numarul mortilor…daca erau , de ex,120 de morti scria 120 killed(ucisi)…Daca nu era niciun mort in batalie, soldatul scria OKilled…Adeseori , ca sa prescurteze, omul scria OK(illed)…
Si uite asa de la Oprescu la Guta toti sunt in ziua de azi cu OK-ul dupa ei…
