Mi-am pierdut în dimineața asta singurul prieten.
16 ani eu am fost întreaga lui lume si el a fost „omul” meu preferat .
Am întâlnit mulți oameni care de departe păreau ceva și de aproape erau altceva.
Câinii sunt așa cum par…
Îi spuneam Google și-l alintam Pufi.
Era un ciobănesc mioritic uriaș și pentru mine, Pufi avea blană in loc de aripi.
16 ani am fost împreună.
A fost singurul care cerea puțin și merita mult…
De azi, pe lângă tata și bunici, mai am și un câine care mă așteptată…
MULȚUMESC pentru toți ani ăștia !
Pufi e de azi dincolo de soare…
Singurul prieten
Acest articol a fost publicat în Scrise cu negru. Salvează legătura permanentă.