Ungurul

Taraboiul cu ungurii ma lasa indiferent pentru ca sunt timisorean si n-am inteles niciodata diferenta dintre noi si ei, dintre romani , unguri sau nemti. Tibi Palocz, un ungur mi-a fost coleg de banca si mi-a ramas bun prieten impreuna cu Plettner Emil, un neamt. In copilarie, cele mai bune prietene si vecine ale mamei mele erau tanti Marika, o unguroaica si tanti Grete, o nemtoaica, doua femei strasnice. Unui timisorean e greu sa-i explici diferenta dintre un ungur si un roman…

Oricum, civilizatia europeana incepe dincolo de Mako, diferenta dintre un sat romanesc si unul unguresc e uriasa, ca diferenta dintre statul de drept si statul de drepti…
Unul din ungurii pe care-i admir e HARRY HOUDINI, nascut la Budapesta si devenit legenda iluzionismului. Houdini a petrecut ani intregi invatand cum functioneaza mecanismele lacatelor si catuselor. Maestru in deschiderea dispozitivelor de securitate de orice tip, era un adevarat show-man, avea un fel aparte de a-si prezenta numerele, multe dintre ele inexplicabile si-n ziua de azi.

Numele lui real a fost Erik Weisz si-n adolescenta a fost fascinat de un mare magician francez, Jean Eugene Houdin. Atit de fascinat incit a adaugat doar un -i numelui…Houdini…

Unul dintre numerele cu care a ramas in legenda este cel in care, pe hipodromul din Londra, a reusit sa faca sa dispara un elefant impreuna cu dresorul sau….

Impresionant este ca , inainte de a muri, i-a promis sotiei sale ca-i va trimite un mesaj de dincolo. 10 ani sotia lui Houdini a organizat sedinte de spiritism sperind intr-o legatura . O zi mai frumoasa pentru disparitia lui definitiva nici ca se putea…31 oct…de Halloween.. Ce bomba de presa ar fi ca intr-o vreme dominata de divorturi cineva sa pomeneasca si de una din cele mai frumoase povesti de dragoste din toate timpurile…Cea dintre Houdini si sotia sa…10 ani a asteptat un semn de dincolo…

Speranta sotiei lui Houdini e considerata de multi una din cele mai frumoase declaratii de dragoste dincolo de moarte…O moarte in care ungurul n-a crezut niciodata…

Acest articol a fost publicat în Scrise cu negru. Salvează legătura permanentă.