Prientenul meu, Gabriel

As cere tuturor persoanelor publice din Romania, de la vedete de tabloid la politicieni, sa dea din nou bacalaureatul. Notele ar fi veritabile bombe de presa.

N-am intrat din primul an la facultate asa ca , imediat dupa bacalaureat  m-am angajat la o librarie in Timisoara si anul meu de vanzator de carti a fost cel in care citeam la foc automat…Am facut si contrabanda cu carti si mi-l amintesc si azi pe Gabriel Garcia Marquez cu al sau Veac de Singuratate pe care-l dadeam la schimb cu discuri de vinil aduse din Jugoslavia…Cartile veneau la pachet , „Legendele Olimpului” se vindea la pachet cu „Tratat de legumicultura” sau Dostoievski impreuna cu „Discursul plenar de la al 12-lea congres”.

L-am descoperit pe Marquez atunci, in anul meu de librar, de vanzator de carti …”Un veac de singuratate” m-a plictisit la inceput, tin minte ca tocmai terminasem Balzac si ma gandeam ca ceva mai plictisitor nu poate exista…Dupa primele pagini Macondo m-a cucerit si citeam la serviciu aventurile familiei Buendia cum se citeste azi Can-Can-ul…

Matur fiind m-as razboi cu Garcia Marquez, nu-i inteleg unele simpatii insa, in egala masura, ii retin in minte fraze intregi care m-au fascinat…Zilele trecute media din intreaga lume anunta ca Marquez , la cei 85 de ani, a incetat sa mai scrie din cauza suferintei de dementa in forma avansata…

Mie, Gabriel Garcia Marquez mi-a insotit multe zile din viata…Culmea,am fost de partea fratilor criminali (imi scapa numele acum…) cand l-au omorat pe Nasar in „Cronica unei morti anuntate” dupa cum l-am dispretuit pe Florentino pentru fidelitatea obsesiva si exagerata din „Dragoste in vremea holerei”…

Zilele trecute,in timp ce o stire la televizor anunta boala lui Marquez, am incercat sa leg un dialog cu un apreciat coleg de breasla despre cartile columbianului…N-am reusit, nu-i citise nicio carte…

Am incercat sa-l recitesc pe Balzac dar n-am mai avut puterea pe care am avut-o atunci ,in anul meu de librar…”Nu ma intristez ca s-a terminat ci ma bucur ca s-a intamplat ‘ ,       vorba prietenului meu, Gabriel..

Acest articol a fost publicat în Scrise cu negru. Salvează legătura permanentă.