Cuvintele de mai jos le-am asternut si in carte,poate cindva si aici pe blog…De un lucru sunt sigur, ca de Craciun ma reintorc adeseori la muzica ei…
Prima data cind am vazut-o eram pe o scena, am prezentat-o la un festival de Jazz la Timisoara si am retinut-o doar pentru ca era altfel decit toti ceilalti participanti, avea ceva ce te facea sa o urmaresti. Nu sunt un mare consumator de jazz si-mi amintesc ca dupa prezentarea artistilor fugeam in culise la o vorba cu prietenii. Recitalul ei a fost singurul pe care l-am urmarit, recunosc, nu datorita muzicii de jazz cit mai ales a felului prin care stia sa umple scena… Dansa, radea, cinta, schimba palarii, destul cat sa raman gura-casca eu, un novice intr-ale jazzului…
Ultima data am vazut-o pe un platou de televiziune… Filmam “O seara de vis”, un show pe care-l prezentam cu Mihaela Radulescu. Era un format-eveniment, in perioada Pastelui si faceam o multime de bucurii, surprize, cadouri invitatilor. Un caz tulburator era al unei tinere invatatoare de vreo 20 de ani, absolventa de liceu Pedagogic, care se incapatana sa predea la o scoala dintr-un sat din varf de munte. Surprinzator era faptul ca fata era dintr-o familie instarita din oras deci preda la scoala din satul uitat de lume din pura pasiune. Avea o clasa de 15 pitici, toti topiti dupa ea, si un sat intreg care o diviniza… Satul NU avea curent !!! In sec 21 un sat din Romania era total lipsit de curent. In emisiune i-am adus pe toti, invatatoare, pitici, sateni…La final le-am oferit sponzorizare pentru racordarea la curent a intregului sat…
A urmarit toata povestea din culise… Dupa acest moment, urma sa cinte… Avea o mirare mare in ochi, era vizibil emotionata. “Chiar ii ajutati pe oamenii astia?”. A cintat si din nou m-a uimit… De data asta si prin muzica, nu mai era jazz, avea un hit comercial difuzat pe toate radiourile… Dar fireste, si-a pastrat obiceiul…Fatza mare, zimbitoare, o rochie colorata, o palarie in forma de ciorchine de banane… Exact ca prima data, atunci la jazzul de la Timisoara, cind m-a cucerit cu prezenta ei…
Uneori joc baschet cu citiva prieteni, saptamanal inchiriem o sala si aruncam la cos… Intr-o seara de baschet a venit si Tom Boxer… Ne-am amintit de ea. Au cantat impreuna… Intr-o alta seara, la Bacau, prezentam premiile industriei muzicale si in piata orasului erau adunati peste 10.000 de oameni… Mi-a venit asa, pur si simplu, sa le reamintesc de ea… Au tacut 1 minut. Toti ! Apoi au aplaudat… Am rostit aceleasi vorbe la interval de citiva ani. Atunci, candva , la Timisoara la un festival de jazz, si acum, peste ani, la Bacau. Atunci cu ea pe scena… Acum, doar eu… vorbele insa erau aceleasi…” Dati-i aplauze…Anca Parghel ”
Multumesc pentru faptul ca suntem aici descoperind impreuna lucruri interesante. Am invatat multe din mesajele primite…CRACIUN LINISTIT !