Cind eu eram in clasa a 1-a el, Florin, era in a II-a. Am fost impreuna la scoala generala apoi liceul ne-a despartit. Dupa generala ne vedeam rar, prin statii de tramvai, pe strazile din cartier.
In dec 89,la liceu fiind, si eu ,si el, am fost pe strazile din Timisoara. Eu,din pura curiozitate, recunosc. As putea spune chiar ca am vazut inceputurile iuresului si asta pentru ca in drumul meu spre casa, asteptam tramvaiul in P-ta Maria, acolo unde Lazlo Tokes vorbea celor adunati sa-l sustina. Eram un gura casca. Nimic mai mult… Imi amintesc ca lasam in mod intentionat sa treaca vreo 2-3 tramvaie tocmai ca sa-mi prelungesc starea de gura-casca…sa-i privesc pe cei care se adunau in fata casei pastorului si protestau…
Pe 17 dec, intr-o duminica, am iesit cu prietenii din liceu la o cofetarie, Flora, aflata la citiva pasi de centrul Timisoarei. Recunosc,din nou, cind am auzit impuscaturi si am vazut helicoptere deasupra orasului, am fugit acasa…
A doua zi, din nou… A treia zi… A patra zi… Eram un gura casca pe vremea revolutiei. Am fost zilnic in piata impreuna cu prietenii. Dar doar la matineu… De fiecare data cind se insera, plecam acasa… De fiecare data cind auzeam impuscaturi, fugeam spre casa.
Florin a ramas. In prima zi, in a doua… in a treia zi… Doar eu urcam in tramvaiul 7, din Piata Maria,cel care ma ducea spre casa. El, Florin, raminea…
Daca ajungeti prin Timisoara, treceti prin Piata Operei, in centru. Acolo, pe Opera, e o placa din marmura pe care scrie “Voua, celor care, multi sau putini, veti trece candva peste urmele pasilor nostri, un singur gind…Romania”. Vis a vis de Opera e Catedrala. La intrarea principala in Catedrala veti gasi o alta placa din marmura pe care scrie doar atit… erou martir Florin Garjoaba…
Am scris cuvintele de mai sus si-n cartea mea , l-am pomenit adeseori pe Florin oriunde am avut ocazia…Ii privesc cu scarba pe cei care apar la televizor spunind ca azi e mai rau ca atunci…In 91-92 n-am lipsit de la niciun miting timisorean, am fost un „golan timisorean” . Atunci am vazut o lozinca mare pe care scria „Ar trebui sa vina in fruntea tarii cei ce au murit in 45 de ani „. Si azi inca mai cred asta ! Si azi inca mai cred in Timisoara de atunci !