Cei pe care-i copiez…

         Cu ani in urma, intr-un birou din Madrid, Valeriu Lazarov impreuna cu doi producatori de la Telecinqo imi aratau niste casete VHS (nu aparuse inca moda DVD) cu mari moderatori de televizune europeni. Pe toti ii lega un element comun ZAMBETUL ! Am inteles atunci ca divertismentul in televizune se face cu zambetul pe buze…Showurile de succes de la noi sau de aiurea sunt facute cu zambetul pe buze…

          Oamenii prefera sa-i vada pe brazilieni pierzind la fotbal, dar cu zambetul lui Ronaldinho pe buze, decit sa-i vada pe nemti castigand ,morocanosi si ursuzi…Unul din cei doi spanioli de la Telecinco spunea amuzat…”daca nici tu nu razi la glumele pe care le faci , de ce ar face-o altii?”

          Cunosc productii importante de televizune , romanesti sau straine, cu costuri uriase, care au esuat tocmai pentru ca s-au luat prea in serios, pentru ca au uitat cel mai important lucru pentru care publicul il cauta la televizor…BUCURIA ! Se spune ca zambetul e ca stergatorul de parbriz, nu opreste ploaia dar iti permite sa-ti vezi de drum…Mi-am reamintit de povestea zambetului revazindu-l zilele trecute la televizor pe Ion Iliescu..Zambetul l-a facut presedinte…

        Mi-au placut intodeauna modele si nu m-am ferit niciodata sa recunosc ca sunt un biet plagiator al unor moderatori faimosi de televiziune…Intilnesc adeseori in sali de curs , in Romania sau in Moldova, tineri care-si doresc sa faca televizune si pe care ii indemn mereu sa-si caute modele.

        Iata-i pe cei pe care i-am imitat si-i copiez in continuare…

 Paolo Bonolis-(il copiez ori de cite ori pot,nu-mi iese niciodata, sunt cu 1000 de clase sub el…)

         

   Nagui-cel mai faimos moderator francez-( fur de la el tensiunea cu care stie sa construiasca un game-show)

      

            Pipo Baudo- legenda divertismetului tv european-(are cele mai bune solutii de prezentare pentru momente neinteresante)

        
   Andrei Malahov -cel mai bun moderator rus- are 40 de ani si pe ce pune mana devine succes..

       

Acest articol a fost publicat în Scrise cu negru. Salvează legătura permanentă.