Noi nu…

 

     Cindva am cunoscut-o pe Ioana , fiica Andei Calugareanu…Apoi, cindva, un apropiat de-al Andei mi-a povestit cite ceva despre ultimile ei zile…Cancerul la plamini a mistuit-o…In ultimile zile a tratat-o un biofizician faimos, Carol Przbila care l-a tratat si pe Ceausescu. Przbilla a stat citeva luni in preajma lui Einstein si era faimos la vremea aia…Anda n-a scapat…S-a stins in ’92…

         Imi place Anda…O reascult adeseori…Ascultati-o….Versurile sunt ale lui Labis.   In ultima lui zi, Labis vizitase „Capşa”, pentru o degustare, a vrut  apoi să ia tramvaiul pentru a se întâlni cu Maria Polevoi, iubita sa. Labiş s-a dezechilibrat, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a căzut cu capul pe caldarâm. Măduva spinării îi era secţionată (practic era decapitat şi trupul paralizat). La spital mai era conştient, dar chirurgii nu l-au putut salva. Avea 21 de ani…Mereu m-am intrebat cum ar fi fost poezia lui Labis la 40 de ani? Dar la 60? El s-a oprit la 21…Labis si Anda…

Acest articol a fost publicat în Scrise cu negru. Salvează legătura permanentă.

7 răspunsuri la Noi nu…

  1. Imi place enorm melodia asta si vocea Andei.Multumesc

  2. Alex_L spune:

    Am ajuns sa ne fie frica sa avem astfel de trairi – suntem luati de prosti de naivi sau de fraieri. O Anda a avut succes atuncia..pentru ca existau oameni culti..acum una ca ea ar fi trimisa undeva in noapte la Radio Cultural – nu ai fi auzit de ea niciodata.

  3. Sorina spune:

    A trebuit sa stau pret de cateva secunde dupa ce am ascultat piesa. Cuvintele refuzau sa mi se adune. Erau stranse si ingramadite undeva in capsor si nu le puteam orandui. M-a navalit apoi un val de nostalgie, mai bine zis, abia atunci l-am constientizat. M-am dus cu gandul inapoi, ani de zile, cand viata inca era organizata, cand o linie era inca ceea ce se numea orizont si cand viitorul inca se putea prefigura. Vremuri deloc asemanatoare cu cele de azi. Lucruri stabile, sentimente profunde, cuvinte mari si adevarate, suflete calde si putere de lupta, teluri si moral. Acum imi par acele vremuri inchise undeva in sipete de poveste, ca si cand noi nu de acolo ne-am fi tras odata seva, ca si cand nu viata noastra era cea care se derula, ca si cand nu noi, ci altii ar fi trait acele vremuri… Noi nu, niciodata… Noi nu, niciodata…

  4. Ema spune:

    Suferim cand cineva drag moare chiar daca e tanar sau batran… dar cu totii vom disparea de pe acest Pamant mai devreme sau mai tarziu. Ar trebui sa ne gandim la felul in care ne-am trait viata si sa ne bucuram daca am fost vreo clipa fericiti sau multumiti de viata noastra. Labis si Anda… cred ca au fost fericiti macar pentru simplul fapt ca si-au urmat visurile si au facut asta cu pasiune facandu-i si pe cei din jurul lor fericiti. Am plans mult cand a murit Laura Stoica… mi s-a parut nedreapta soarta ei… tocmai trecea printr-o perioada extraordinara: revenirea pe piata muzicala cu niste piese extraordinar de frumoase, iubea si era iubita si i se implinise si visul de a ramane insarcinata… si totul s-a spulberat intr-o clipa… apoi m-am gandit ca macar a apucat sa fie fericita… altii traiesc 90 de ani fara sa fi facut vreodata ceea ce le place, fara sa aiba vreo pasiune, fara sa fi iubit cu adevarat, fara sa fi cunoscut fericirea…

  5. Pingback: Romania, tara “fara numar” | Cel care striga in pustie

  6. Judy spune:

    Fiica Andei Calugareanu nu merita sa se numeasca asa… O obeza fara pic de rusine care nu si-a terminat liceul si vine in fiecare ani sa ceara bani de la tv. Bine ca i-au dat si 1000 de euro sa-si faca micsorarea aceea de stomac… la ce ii trebuia? Sunt femei care chiar au nevoie de acea operatie pentru a razbi in viatza, la munca, la facultate. Ea nici liceul nu-l are terminat. Am vazut si oameni obezi care si-au terminat studiile cu brio. Ce motive are ea sa-i faca de ras memoria mamei sale?

  7. Ema spune:

    Judy draga daca tu esti slaba nu inseamna ca esti si desteapta judecand dupa ceea ce scrii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.