\u00a0<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Vad o isterie media a sinuciderilor…Toti vorbesc despre ideea sinuciderii, despre depresiile care duc la sinucideri…<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0Sunt un om credincios deci am convingerea ca sinuciderea e o blasfemie…M-a impresionat insa o intimplare legata de o sinucidere in anul 2002…Atit de aproape si totusi atit de putin s-a vorbit despre ea…<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Stefan Augustin Doinas e unul din marii poeti ai lumii…In 1958 s-a casatorit cu Irinel Liciu , pe atunci prim balerina a Operei din Bucuresti. In 2002 , la 42 de ani de la casatoria lor, timp in care cei doi au fost nedespartiti, Doinas moare la spitalul Fundeni…In timpul vietii cei doi si-au promis unul altuia ca atunci cind unul va pleca celalalt il va urma…La o zi dupa moartea poetului, sotia sa a fost gasita moarta linga un bilet de adio pe care scria…””Domnul meu \u015fi Dumnezeul meu, iarta-ma! Doina\u015f, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”…<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Cit de putin s-a vorbit atunci de aceasta sinucidere…M-am gindit o vreme inainte de a scrie acest post, temindu-ma ca nu cumva, preluind ziarele ideea , sa fac rau amintind nenorocirea de atunci…Sa pun reflectorul pe peste discretia asternuta…Putini sunt cei care si-l amintesc pe Stefan Augustin Doinas asa…Sinuciderea sotiei sale a fost una din marile dovezi de iubire, a fost poate singura sinucidere care m-a marcat…Exceptind-o pe cea de acum, a Madalinei…<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Lumea e diferita, in unele religii , cum e cea ortodoxa,suicidul e considerat un pacat (eu m-am nascut intr-o astfel de religie si asta cred)…In unele culturi ea e vazuta ca o iesire onorabila din situatii stinjenitoare, umilitoare. Lumea e diferita si asta e frumusetea ei…<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Vad oameni care judeca la televizor fragilitatea Madalinei Manole si , ascultindu-i un disc ieri, am realizat ca tocmai fragilitatea asta\u00a0mie mi-a \u00a0placut, tocmai slabiciunea ei frumoasa, tristetea ei de prin toate melodiile\u00a0m-a \u00a0incintat…<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Madalina, mistretul lui Doinas , sinuciderea lui Irinel, sotia acestuia…Ce lume diferita si totusi asemanatoare…Va amintiti? „si cornul sunaaaaaa….insa foarte putin…!”<\/p>\n
\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Mistre\u0163ul cu col\u0163i de argint<\/span> -stefan augustin doinas-<\/p>\n Un prin\u0163 din Levant \u00eendr\u0103gind v\u00e2n\u0103toarea – Veni\u0163i s\u0103 v\u00e2n\u0103m \u00een p\u0103duri nep\u0103trunse – St\u0103p\u00e2ne, ziceau servitorii cu goarne, Dar prin\u0163ul trecea z\u00e2mbitor \u00eenainte Sub fagi el d\u0103dea buruiana-ntr-o parte: – St\u0103p\u00e2ne, e apa juc\u00e2nd sub copaci, Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: – St\u0103p\u00e2ne, e iarba fo\u015fnind sub copaci, Sub brazi, el strig\u0103 \u00eendemn\u00e2ndu-i spre creste: – St\u0103p\u00e2ne, e luna lucind prin copaci, Dar vai! sub luceferii palizi ai bol\u0163ii – Ce fiar\u0103 ciudat\u0103 m\u0103 umple de s\u00e2nge, – St\u0103p\u00e2ne, mistre\u0163ul cu col\u0163i ca argintul, Mai bine ia cornul \u015fi sun\u0103 \u00eentruna.
\nprin inim\u0103 neagr\u0103 de codru trecea.
\nCroindu-\u015fi cu greu prin ha\u0163i\u015furi c\u0103rarea,
\nc\u00e2nt\u0103 dintr-un flaut de os \u015fi zicea:<\/p>\n
\nmistre\u0163ul cu col\u0163i de argint, fioros,
\nce zilnic \u00ee\u015fi schimb\u0103 \u00een scorburi ascunse
\ncopita \u015fi blana \u015fi ochiul sticlos…<\/p>\n
\nmistre\u0163ul acela nu vine pe-aici.
\nMai bine s-abatem v\u00e2natul cu coarne,
\nori vulpile ro\u015fii, ori iepurii mici …<\/p>\n
\nprivea printre arbori atent la culori,
\nl\u0103s\u00e2nd \u00een culcu\u015f c\u0103prioara cuminte
\n\u015fi linxul ce r\u00e2de cu ochi sclipitori.<\/p>\n
\n– Privi\u0163i cum se-nv\u00e2rte f\u0103c\u00e2ndu-ne semn
\nmistre\u0163ul cu col\u0163i de argint, nu departe:
\nveni\u0163i s\u0103-l lovim cu s\u0103geat\u0103 de lemn!…<\/p>\n
\nzicea servitorul privindu-l iste\u0163.
\nDar el r\u0103spundea \u00eentorc\u00e2ndu-se: – Taci…
\n\u015ei apa sclipea ca un col\u0163 de mistre\u0163.<\/p>\n
\n– Privi\u0163i cum pufne\u015fte \u015fi scurm\u0103 stingher,
\nmistre\u0163ul cu col\u0163i de argint, peste plaiuri:
\nveni\u0163i s\u0103-l lovim cu s\u0103geat\u0103 de fier!…<\/p>\n
\nzicea servitorul z\u00e2mbind \u00eendr\u0103zne\u0163.
\nDar el r\u0103spundea \u00eentorc\u00e2ndu-se: – Taci…
\n\u015ei iarba sclipea ca un col\u0163 de mistre\u0163.<\/p>\n
\n– Privi\u0163i unde-\u015fi afl\u0103 odihn\u0103 \u015fi loc
\nmistre\u0163ul cu col\u0163i de argint, din poveste:
\nveni\u0163i s\u0103-l lovim cu s\u0103geat\u0103 de foc!…<\/p>\n
\nzicea servitorul r\u00e2z\u00e2nd cu dispre\u0163.
\nDar el r\u0103spunde \u00eentorc\u00e2ndu-se: – Taci…
\n\u015ei luna sclipea ca un col\u0163 de mistre\u0163.<\/p>\n
\ncum st\u0103 \u00een amurg, la izvor aplecat,
\nveni un mistre\u0163 uria\u015f, \u015fi cu col\u0163ii
\n\u00eel trase s\u0103lbatic prin colbul ro\u015fcat.<\/p>\n
\noprind v\u00e2n\u0103toarea mistre\u0163ului meu?
\nCe pas\u0103re neagr\u0103 st\u0103-n lun\u0103 \u015fi pl\u00e2nge?
\nCe ve\u015fted\u0103 frunz\u0103 m\u0103 bate mereu?…<\/p>\n
\nchiar el te-a cuprins, groh\u0103ind, sub copaci.
\nAscult\u0103 cum latr\u0103 copoii gonindu-l…
\nDar prin\u0163ul r\u0103spunse-ntorc\u00e2ndu-se. – Taci.<\/p>\n
\nS\u0103 suni p\u00e2n\u0103 mor, c\u0103tre cerul senin…
\nAtunci asfin\u0163i dup\u0103 creste luna
\n\u015fi cornul sun\u0103, \u00eens\u0103 foarte pu\u0163in.
\n