Am avut bucuria sa descopar pe Google Analytics multi prieteni, cititori ai acestui blog aflati in diferite colturi ale lumii…Antoaneta locuieste in India.Am rugat-o sa ne spuna povestea ei…Iat-o…Antoaneta,multumesc !
” Eeiii…la grea incercare m-ai supus…sa-mi povestesc viata, dar mai ales sa o sintetizez in cateva randuri.
Istoria noastra e un pic diferita de cea a nenumaratilor romani plecati in strainatate pentru un trai mai bun.
Eram o familie normala, tanara, educata, cu situatie si job-uri peste medie…situatie mai mult decat onorabila pentru Romania. Sotul meu lucra in constructia de nave, un specialist extrem de apreciat. Am fost dintotdeauna mari amatori de calatorii si de cate ori aveam ocazia, eram nerabdatori sa descoperim locuri, oameni, obiceiuri noi, dar faceam asta inainte doar in tara. Si nu ne pare rau,spun si acum, caci Romania e un taram de vis.
Aventura noastra in jurul globului a inceput acum 7 ani, cand am plecat in Canada, ca orice roman dezamagit un pic de inertia societatii romanesti. Adaptarea nu a fost f grea, caci am avut privilegiul sa intalnim de la bun inceput romani, toti de calitate exceptionala, care acum formeaza nucleul familiei noastre,de prieteni, de acolo. Am spus nucleu, pentru ca intre timp s-a mai marit familia, cu prieteni de-ai prietenilor…Chimia legaturii noastre a fost dorinta de realizare, varsta si conditia apropiate(niciunul nu plecase din tara de saracie, ci de neputinta,de dezamagire). Dar cel mai important,cred eu acum,a fost dorul de cei dragi ramasi in tara si necesitatea de a umple un gol din suflet. Asa s-a nascut ACASA pt noi toti, acolo pe pamant strain.
Sa trec acum la povestea noastra. Nici nu se incheiase primul nostru an de acomodare canadiana, cand sotul meu a fost solicitat din Germania, de la firma cu care colaborase si inainte,in Romania, pentru un proiect in domeniul lui ce se desfasura in .. Egipt. Evident conditiile contractului si salariul au fost f atractive, chiar si pentru Canada. Si avand in vedere ca proiectul ar fi trebuit sa se intinda doar pe un an- am acceptat.
Intre timp, un an s-a dilatat la…trei, iar eu l-am insotit, caci familia e totusi bunul nostru cel mai de pret, nimic nu se compara cu armonia si iubirea din interiorul caminului tau. Am inceput si eu sa lucrez in domeniu cu timpul. Dupa Egipt a venit Germania, iar acum e India pentru inca vreo 2 ani. Toata perioada asta a insemnat pe langa nenumaratele succese profesionale si oportunitati de calatorii si vacante, in tarile respective si in cele din jur.Visul de a vedea lumea incepea sa prinda contur real. Am batut la pas aproape intreaga Europa, Egiptul,Israelul, Ciprul, Tenerife, bineinteles si o mica parte din Canada,iar acum avem sansa sa incepem sa cunoastem continentul asiatic. De fiecare data ne-am intors cu bucurie si nerabdare acasa, in Canada la prieteni, la fel cum am asteptat cu drag sa vizitam
Romania si familia ramasa aici,cand am avut ocazia. Culmea e ca in toate tarile in care am locuit pe o perioada mai mare de timp, am
intalnit oameni care ne-au devenit dragi si apropiati, romani, care acum fac parte din salba noastra de prieteni, chiar daca sunt departe de noi.
Cred ca trebuie sa ma opresc aici, ca as povesti continuu despre minunile vazute si traite….dar deja am abuzat de spatiul si timpul tau. Nu stiu daca e ceva deosebit in povestea asta, e doar despre viata de familie frumoasa si armonioasa indiferent pe ce meridian s-ar desfasura, despre recunoastere profesionala si succes, despre cum se nasc micile ‘enclave’ romanesti pe toate continentele, despre prietenii frumoase si durabile intre oameni cu aceleasi idealuri ca tine…si ,in general, despre romani.
Va doresc, tie si vizitatorilor blogului tau, multa liniste si pace in suflet si in jur, sa vedeti partea plina a paharului intotdeauna si sa va bucurati de tot ce viata va ofera neintrerupt.
Sa ne auzim cu bine.
Antoaneta Oprea
Foarte frumos scris, Antoaneta. Cateodata ma ia si pe mine un dor de tara, chiar daca nu sunt asa departe. Am avut norocul sa intalnesc multi romani extraordinari, carora nu le pot multumi indeajuns pentru umarul oferit
Numai bine tuturor!
P.S. Felicitari pentru blog, Dan. Se pare ca am devenit dependenta de posturile tale.
Se pare ca am uitat sa ma semnez in comentariul precedent. deh, oboseala
Victoria.
Eu multumesc pentru gazduirea pe blog. Ma simt onorata.
Felicitari Antoaneta pentru tot ce ai realizat.
Pot sa iti public si eu povestea pe blogul romanilor din strainatate romania10.wordpress.com?
Si daca mai ai si alte povesti (sau ale prietenilor tai) sau vrei sa mai scrii continuarea o poti face la adresa de email rumania10 AT gmail.com
Ii astept pe toti romanii de departe sa imi scrie la adresa aceasta.
Multumim!
Sunt incantata sa cunosc o mica parte din `poveste ta`.
povestea ta…scuze
Domnule Dan Negru sunt profund impresionat.Cand am auzit ca Dan Negru are blog ma gandeam ca e genul de blog in care vorbesti despre audiente precum Mircea Badea ,de parca pe mine ma intereseaza audientele sale in urma carora el castiga bani.De blogul tau am auzit pe blogul Domnului Cabral,si ma bucur ca m-a facut sa dai un click.Chair sunt impresionat,adica nu ma asteptam in spatele celui ” AI castigat 200 de milioaneeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee” sa fie omul “melancolic” as putea spune.Caci te vedeam un clar temeperament coleric. Ma repet,ma bucur ca am vizitat si chiar voi face un obicei din asta.
da…e trist.
am si eu 2 frati plecati prin strainatate si nu au putut sa vina acasa de sarbatori.
sunt momentele cele mai triste,momente in care le simt lipsa cel mai mult…
Eu stiu ca Antoaneta e o scriitoare talentata. Am “cutreierat” alaturi de ea pe toate tarimurile de vis vizitate pentru ca in marinimia ei mi-a impartasit impresii cu poze si povesti care de care mai aromate.
Mari, nu e trista povestea Antoanetei, e plina de optimism asa cum e si ea (am uitat sa mentionez ca am avut bucuria de a o cunoaste personal pe Antoaneta; e cea mai optimista persoana pe care am cunoscut-o vreodata).
Antoaneta, te rog in numele tuturor celor ce iubesc drumetiile si povestile cu drumetii, mai scrie-ne si umple-ne sufletul de bucurie cu scriiturile tale.
Un An Nou fericit va doresc dragi romani, indiferent unde va aflati, pentru ca acolo unde sunteti voi e ACASA (acasa la voi, desigur).
Multumesc tare mult Mariana. Ce surpriza!
e super faina ma bucur ca esti pretina noastra.
te pup
dane, unde-i postarea despre prigoana al mic?
romania10.wordpress.com – Scuze ca raspund tarziu… Daca tu crezi ca e interesanta si de interes, sigur ca poti sa o publici.Multumesc. Ma gandesc doar ca ‘ce-i mult strica’. Sa nu plictisesc.
Cititnd din stanga, sus: “Dan Negru Blog”
“cind scriu nu tzip…”
“Dan Negru Blog”
“Dobitoci universali…”
“Spre departe…(2)-Ginduri din India de la Antoaneta”
Citeam si nu ma dumiream de ce ai incadrat povestioara la rubrica “Dobitoci universali”. Mai pe la sfarsit am dat de exprimarea urmatoare: “De fiecare data ne-am intors cu bucurie si nerabdare acasa, in Canada la prieteni, la fel cum am asteptat cu drag sa vizitam Romania si familia ramasa aici,cand am avut ocazia”. Mi-am zis ca poate de aia.
“Your comment is awaiting moderation.” E ok, vad asta dupa ce am “submit comment”. Nu-l publica, nu-ti strica prieteniile! Am dat intamplator peste blogul tau si m-am bucurat, dar cand ti-am citit oda dedicata micului Prigoana, plus povestea Antoanetei pentru care Canada e “acasa”, iar Romania e “aici”, mi-a trecut. Numai bine!
hello Antoaneta
te felicit pentru ceea ce ai scris si cum ai scris
daca vreodata te gandesti sa publici cres ca ai fi bine primita
carmen