Cu vreo 12 ani in urma l-am vazut prima data intr-un spectacol la Ploiesti. L-am prezentat chiar…N-a trebuit sa spun prea multe pentru ca publicul il astepta. Stia ca urmeaza. Imi amintesc ca atunci am stat prima data aproape de el, eu iesind de pe scena dupa prezentare, el intrind in scena. Avea o pereche de pantofi cum nu mai vazusem niciodata. Negri, de lac, oglinda. Pur si simplu oglinda. Nu-mi puteam lua ochii de la ei. Noaptea, dupa spectacol, am regretat ca n-am avut un aparat de fotografiat la mine …Prima data regretam asta.
L-am revazut dupa alti citiva ani. Intr-una din emisiunile mele, de data asta. Inainte de a pleca la filmare, tot drumul pina la studio, aveam sentimentul ca am uitat ceva acasa. N-am reusit sa aflu ce anume… La platoul de filmare, am intrat in cabina de machiaj si am schimbat citeva politeturi… I-am spus ca ma impresioneaza cit de atent e cu imaginea sa, fara sa-i pomenesc nimic de pantofii uimitor de lacuiti… Mi-a spus ca e o obisnuinta de-a Cezarinei, sotia sa, de a fi mereu „la patru ace”. Vorbea despre Cezarina ca si cum l-ar astepta acasa. Stiam ca ea murise de vreo 20 de ani… Apoi a inceput filmarea… Noaptea, tirziu, dupa filmare, in drum spre casa, mi-am amintit ce uitasem acasa. Aparatul de fotografiat. Stiam ca va veni sa cinte si mi-am propus sa nu-l uit… Fireste, l-am uitat…
Intr-o dimineata, trezindu-ma, am auzit la televizor celebrul… „uite asa as vrea sa mor, cu paharul langa mine, cu cobzarul langa mine…” Atunci am stiut ca de acu e prea tirziu pentru o poza impreuna… Cind ii aud melodiile insa revad mereu lumina orbitoare reflectata de o pereche de pantofi, asemeni unui blizt de la un aparat foto. Pregatit sa faca fotografia pe care am ratat-o, cea cu ….Gica Petrescu…