Trebuia sa ajung la Timisoara, avioanele zburau, masinile nu circulau…Ieri am ratat zborul din cauza zapezii de pe sosele…
Imi plac vorbele lui Paunescu…”Eu am soarta avioanelor. Ori zbor ori stau, nu pot sa merg…” M-au fascinat mereu avioanele…Am avut chiar o experienta teribila, acum citiva ani…Pe un zbor Chicago-New York avionul in care eram s-a defectat. Am aterizat ca-n filme, cu masini de salvare , pompieri si politie pe pista…Nu mi-a disparut fascinatia pentru avioane si nici n-a aparut teama pentru ele.
Un prieten care lucreaza in turnul de control al unui aeroport mi-a trimis o harta senzationala. Imagine sintetica , luata din satelit a tuturor curselor aeriene de pe pamint…Interesant, daca s-ar decide ca toate avioanele sa ramina la sol , hangarele ar fi neincapatoare…
Cind ajung acasa, trec adeseori printr-un sat numit Surducu Mic. E la citiva km de Lugoj…Ma intreb ce ar spune baiatul nascut acolo, cu anii in urma, privind acum harta de mai jos…Din timpul scolii baiatul era fascinat de zbor…privirea i-a ramas mereu atintita spre cer.A murit demult, in 1950…Satul nu se mai numeste Surducu Mic…Ii poarta numele…Traian Vuia …Ce-ar spune vazind harta de mai jos?…
Sunt ca niste furnici
wow…este impresionant
Atunci cand Academia de Stiinte de la Paris i-a transmis lui Traian Vuia ca “problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis”, el nu a renuntat la proiectul sau. A fost si mai motivat sa demonstreze ca a gasit cheia catre poarta ce ducea la implinirea visului.
Acum, privindu-ne de-acolo de unde si-a dorit intotdeaunu sa ajunga, cred ca este mandru ca a fost un deschizator… de ceruri.
fascinant!!!
Senzational!
superb. m-ai inseninat cu chestia asta. bravo!
Sincer…ma faci sa rad
Foarte interesant!
dan,in fiecare zi aflu cate ceva interesant de la tine,iar filmuleztul este genial!
stii,tu esti precum inteleptul tribului,iar noi ca membri ai lui ne adunam zilnic aici sa iti citim invatamintele.
foarte adevarat ce scrie adriana,exact la asta ma gandesc in fiecare zi cand deschid netul.
O singura data am zburat cu avionul si a fost foarte placut…abia astept sa repet experienta:P.
De o luna am descoperit blogul tau. Sunt cu adevarat impresionata. Asa cum zice adrianna, mereu aflu ceva nou, lucruri interesante. Esti o mica enciclopedie. Ce pot spune? Sunt mandra ca sunt timisoreanca, cand oameni ca tine ne reprezinta.Imi place simplitatea ta, faptul ca apreciezi adevaratele valori in viata. Si admir la tine faptul ca ai o relatie de asa multi ani cu o singura persoana. Asta spune multe despre un om. Va doresc un bebe sanatos, frumos si destept. Fiti binecuvantati !
ARE DREPTATE ADRIANNA.AVEM MARE NOROC SA NED AFLAM INTR-UN TRIB CONDUS DE UN ASTFEL DE OM.ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME PENTRU CA-L MERITI CU PRISOSINTA.HARTA E FASCINANTA.
Le zici fain ma…
Da` apropo…ca orice roman… dupa ce citesc ceva la tine verific pe YouTube… asa suntem noi, asa am fost obisnuiti, sa nu credem cand ne spune cineva ceva, sa testam, sa cautam… vrem sa simtim tot, pe pielea noastra, cu simturile noastre, inainte de a cunoaste ceva. De-asta avem oameni ca Traian Vuia – el a vrut sa zboare si nu sa auda povesti despre cum au zburat fratii Wright…
Dane, daca tot te preocupa lucrurile interesante si le postezi aici (tocmai din cauza asta iti citesc blogul) scrie ceva si despre Alfredo Salafia (Italia, 1869-1933) care era foarte cunoscut pentru tehnicile sale de imbalsamare.Cea mai cunoscuta “lucrare” a sa (nici nu stiu cum sa-i spun) Rosalia (o fetita moarta de pneumonie prin 1920 )dar conservata bine pana in zilele noastre intr-o capela prin Sicilia.(este un articol din “Muy Interesante”).
Fantastic!
Nu mi-am inchipuit ca sunt asa multe,un adevarat furnicar!:)
Sa zicem ca ii interesant…. Dar ma deranjeaza un gand…. si anume : Poluarea. Atatea avioane concentrate intr-un singur loc…. putin cam…. cum sa zic…. tuluburator.
Auzi Dane, zici ca nu ti`e frica de zbor hm ? Iti amintesti cand ai bagat spaima intr`un arab venind de la Bucuresti la Timisoara impreuna cu un bun prieten de`al tau ?
) Ma gandesc ca sti despre cine si ce vorbesc 
PP
)))))))
Cum iti zicea ala ? ” Tu bagat frica la mine … ”
Fabulos
multumesc ! este fascinant !
Impresionant cu adevarat clipul…l-am trimis tuturor colegilor mei!Sunt stewardesa si as putea spune ca „dincolo de nori” e casa mea…Gandeste-te ca zbor IN FIECARE ZI! In aproape fiecare zi din viata mea sunt undeva deasupra Europei si privesc … LUMEA! Pe familia mea(mereu ma intreb: oare ce fac ei chiar acum? Ce dragut ar fi sa-i pot vedea…), pe prietenii dragi, de ce nu – pe tine ! Chiar in clipa cand citesti randurile acestea, daca privesti spre cer, poate ma vezi… poate sunt acolo sus privind catre pamant…este uluitor, crede-ma! Chiar si acum, dupa mai mult de 3500 de ore zbor, ma emotionez cand ma asez langa un hublou si privesc afara…Gingasia norilor cu multitudinea de forme ma face sa zambesc si-mi induce o stare de fericire ireala…Am vazut nori de toate formele si dimensiunile, dezvoltati atat pe orizontala cat si pe verticala, nori albi, pufosi si dragalasi care-ti inspirau dorinta de a iesi din avion si a te odihni in puful lor asa cum vedeam in desenele copilariei mele dar si nori negri, amenintatori, care ne-au „ciuruit” cu grindina lor, creand senzatia ca suntem la un pluton de executie…Dar i-am iubit ! si ii iubesc in continuare pentru ca sunt lumea mea, sunt „casa” mea…Se spune ca pt multi cerul e o limita, dar pt noi,cei din aviatie, cerul e „acasa”…Stii de ce mai iubesc aviatia? Pentru ca acolo sus, e tot timpul soare! Dupa ce treci de primul strat de nori, e soare!!! Dincolo de nori, e intotdeauna soare!!!Chiar daca in toata Europa e innorat si ploua, sus e soare!!!(si radiatii, dar asta e alta poveste:))Aviatia te fascineaza si cucereste iremediabil si ii ramai fidel pana mori. Si cand mori, sunt convinsa ca cerul cu albastrul sau nemarginit e ultimul lucru pe care vrei sa-l vezi…In seninul cerului eu personal, ma linistesc de fiecare data cand sunt dezamagita sau ma simt nefericita…Nici un prieten cu toate bunele lui intentii, nu a reusit sa ma scoata dintr-o stare depresiva asa cum a facut-o el…cerul! Inca de cand eram o fetita neastamparata care-si petrecea copilaria la bunici am iubit cerul si nemarginirea lui…obisnuiam sa stau in iarba proaspat cosita si sa privesc cerul…si acum cand simt miros de iarba tunsa ma emotionez…am avut o copilarie atat de frumoasa…Daca sunt in Bucuresti merg in parcul Circului,el fiind cel mai aproape de locuinta mea… ma asez pe o paturica (am permanent o paturica in portbagajul masinii) si privesc cerul…Ma cuprinde aceeasi stare de liniste si fericire pe care o simt si cand sunt sus, pe cer…Privesc norii, caut sa le gasesc o forma, un sens, ma gandesc ca vor sa imi transmita ceva…un mesaj…le privesc deplasarea…parca plutesc…apoi vad cate un avion…e atat de sus…atat de mic…si imi imaginez viata de acolo…din pasarea de otel care brazdeaza cerul neanfricata…poate sunt 200 de oameni acolo sus, poate sunt 400 de ochi care privesc catre mine…si vad cu ochii mintii pilotii la mansa concentrati pe munca lor…si vad fetele asigurandu-se ca pasageriii sunt multumiti, se simt in siguranta si confort…si ii vad si pe ei , pe dragii pasageri care privesc acum pe hublou…catre pamant…catre mine… le vad zambetul de pe fata…pentru ca indiferent la al catelea zbor sunt, de fiecare data cand privesc catre pamant nu pot sa nu se minuneze realizand cat de sus sunt, cat de departe pe verticala sunt de pamantul unde –si petrec intreaga viata…practic sunt deasupra norilor…deasupra lumii…Sa lasam tehnologia la o parte…e un vis al nostru, al oamenilor, pe care l-am implinit…putem sa zburam!!!!
Felicitari Mirela!m-asteptam la un comentariu atat de frumos,sa stii ca trairile si amintirile iti vor ramane toata viata intiparite in minte si-n suflet.Frumoasa meserie ti-ai ales,dar pt.mine destul de periculoasa.mi-e dor de tine